Stop pagina mea. Oracolul – Facebook-ul de acum 20 de ani by Osi

Din cutia cu amintiri am scos la aer ultimele rămășite ale copilăriei / adolescenței mele care au scăpat întregi din mâinile mamei: 7 Oracole. 7 Oracole în 4 ani (10 – 14 ani).  _DSC0021 copy Să fi fost mai multe, nu mai știu. Abia așteptam să primesc un oracol să-l completez. Mă piteam noaptea la veșnicul birou de la care nu mă ridicam, mă făceam că învăț și la lumina veiozei chioare de fapt desenam și sclipiceam oracolele colegelor.

Dar revenind la oracolele mele, eram foarte mândră de ele.  Primul datează din 1993.  _DSC0025 copyAș putea spune că e chiar vintage acum … acum 20 de ani întrebam ce e sărutul,  ce e iubirea, ce fel de fete / băieți  îți plac, care e mâncarea preferată, ce filme / muzică place la stimabilul cerc care completa Oracolul. Era un fel de sectă cu circuit închis. Era distribuit printre prieteni  și colegi și fiecare își lăsa amprenta pe o pagină numai a lui. Sună a deja-vu din zilele noastre?  Caietele lăsau gânduri sincere sau falsuri doar de ochii lumii. Decupam  poze din nekermane și scriam poezii. Scriam vise.  Mie mi-au fost dragi. Îmi cunoșteam colegii. Mă amuzam de ei și împreună cu ei de ce scriau ceilalți.

_DSC0028 copy  _DSC0033 copy  _DSC0029 copy  _DSC0044 copy  _DSC0030 copy  _DSC0045 copy

Zâmbeam la orice gând sincer. Realizam cât de asemănători suntem, cum ne plac aceleași lucruri, dovada stând acele idem sau ibidem X. Fiecare se diferenția și se întrecea în înfrumusețarea paginii din a doua jumătate a caietului.

Ultimul Oracol l-am facut un fel de jurnal. _DSC0039 copy Circulau zeci de oracole în perioada aia. Era chiar epuizant la un moment dat să răspunzi la aceleași și aceleași întrebări. Eu mi-am pus capăt șirului de oracole,  fără întrebări, ci fiecare scria ce vroia. Erau paginile lor de vise și urări. Erau fărâmele prin care fiecare se lăsa dus de val. Oracolul ăsta mi-a fost cel mai drag. Era cel mai simplu, cel mai ne-împopățănat, dar cel mai încărcat.

_DSC0042 copy “Cel mai emoționant moment din viața mea – emoționant în sensul rău al cuvântului- a fost atunci când mi-a murit hamsterul. Eram prin clasa a III – a. Cred că nici dacă ar fi sărit blocul în aer n-aș fi plâns atât. Nici nu m-am dus la școală în ziua aia.” , Livia, colega mea de clasă de atunci a scris despre cel mai emoționant moment al ei, despre amintiri comune, despre mine, s-a autocaracterizat, despre ea și visele ei la 14 ani. Livia a lăsat pe două pagini gândurile adolescentine dintr-o zi de mai.

Așa facem și acum. Acum o facem în public. Ne lăsăm pe rețele de socializare gânduri și stări și preferințe. Oamenii le citesc sau nu. Dau like-uri și comentează. Poate peste ani o să ne năpădească melancolia sau o să ne bușească râsul despre ceea ce lăsăm din noi să se vadă. Și să nu vă fie frică să fiți ceea ce sunteți. În orice moment.