Amintiri despre cel care a devenit strain

Imagen

‘’Acest caiet este pentru aventura pe care o vei incepe in septembrie. Nu-ti fie frica de esec. Ceea ce conteaza este sa incerci si sa povestesti si pentru ca desigur nu o sa-ti amintesti de toate, tu scrie!

Bafta multa, o imbratisare si iti multumesc.’’

X.

Cu aceasta dedicatie mi-a daruit caietul inainte de a pleca in 2003 in Romania. Asa ne-am luat la revedere, fara sa stiu ca aceasta aventura a mea, care inca dureaza de mai bine de zece ani, va contribui la instrainarea noastra.

Eram doua firi complet diferite, ea constiincioasa si serioasa, eu salbatica, glumeata si petrecareata. Era era concentrata pe note si cariera, eu ma bucuram de viata si de scris. Ne-am cunoscut intamplator in timpul facultatii. Eu abia ajunsesem in oras si cautam o posta, am intrebat pe cineva si X. s-a oprit si m-a condus pana acolo. Pe drum am vorbit si am aflat ca  urmeaza sa fim colege la Jurnalism. Cand am iesit din posta, m-a invitat sa bem ceva cu alte colege tot de la Jurnalism. Colegele ei au ales un loc destul de fitos si fiecare dintre ele a comandat o felie de tort si o cafea, in afara de mine si de X care am comandat cate o bere. Berea aia a pus baza prieteniei noastre. Mai tarziu, experientele si traile comune din timpul facultatii ne-au apropiat mai mult.

Imediat dupa facultate, mi-am gasit un job in Madrid. Dupa un timp si ea si-a gasit un job, tot in Madrid. Cum eu locuiam deja de ceva timp in Madrid, am ajutat-o sa se acomodeze cu orasul. Ne-am vazut des in perioada aia. La un moment dat si-a schimbat job-ul si a inceput sa lucreze la o agentie de stiri care a epuizat-o fizic si psihic. Din causa oboselii si a orarului prelungit, X a inceput sa se schimbe, sa aiba  depresii, sa abuzeze de alcool si alte substante si persoana pe care o cunoscusem in facultate, a inceput sa dispara. Am incercat sa vorbesc cu ea de multe ori despre asta, dar obsesia ei de a ajunge in top nu a facut-o sa-si schimbe stilul de viata. “Nu pot sa nu ajung sa fiu cea mai buna, tocmai eu care eram cea mai buna din grup’’, obisnuia sa spuna. La toate acestea s-a adaugat si o problema cu anorexia, nu manca deloc, a slabit enorm, ceea ce pe langa lipsa de somn, a transformat-o intr-o persoana depresiva si paranoica. Avea senzatia ca toata lumea era impotriva.

Cand i-am zis ca a aparut o oportunitate sa merg un an in Romania cu un proiect, am simtit ca bucuria ei era pe jumatate, pe de o parte stia ca voiam de mult sa plec undeva si pe de alta ii era frica sa ramana singura, eu fiind singura persoana care ii ofera sprijin.

Inainte de a pleca mi-a dat caietul. La inceput l-am folosit foarte mult dupa care, incet, asa cum si eu m-am acomodat in Romania, am pierdut din perspectiva proaspata a noului venit si am incetat sa scriu ceea ce simteam sau vedeam.

In 2005 a venit sa ma viziteze si a stat o saptamana la mine, chiar daca atunci eu nu eram intr-o perioada buna, nici personal si nici profesional. Ea a insistat foarte mult sa vina, chiar daca i-am spus ca nu o sa am timp, trebuie sa merg la cateva seminarii prin tara. Cand a venit, am incercat sa o includ in activitatile mele si am luat-o cu mine. Abia vorbea si era foarte speriata de tot, de oameni, de prietenii mei romani, de tara, de a iesi singura. Nu-i placea nimic si cand vorbea, comentariile ei erau toate negative. In plus, a fost foarte rautacioasa intr-o perioada in care chiar aveam nevoie de o prietena. Am simtit atunci ca era geloasa pe viata mea de aici si cred ca vizita ei a fost o forma de-a vedea, de a intelege de ce spun ca imi place aici si ca totul merge spre mai bine.

Atitudinea ei pe timpul vizitei si dupa, m-a suparat tare mult. N-am inteles atunci de ce a tinut sa vina, de ce s-a comportat asa de infantil, rautacios si de stupid cu prietenii mei si vorbea foarte urat de tara, o tara despre care nu stia nimic si pe care nu a vrut s-o cunoasca.

Dupa vizita ei, distanta dintre noi s-a marit. Am stat foarte mult timp fara sa ne scriem, inclusiv cand eram in vacante in Spania nu vorbeam nici la telefon. Doi ani mai tarziu ne-am reintalnit intr-o vacanta in Spania datorita unei cunostinte comune si am simtit cum distanta se adanceste, era transformata, incetase sa mai creada in oameni, in profesie, am simtit si ca invidia ei crescuse pentru ca eu vedeam si sinteam viata complet diferit, eram fericita.

Ultima data ne-am vazut acum doi ani. A venit in vizita, in Spania, cand eram in vacanta la ai mei, a dorit  sa mi-l prezinte pe logodnicul ei. Nu mai lucra ca jurnalista, spunea ca uraste meseria asta si ca acum are o viata linistita intr-un sat unde preda sport prin scoli. Spunea ca este fericita si ca viata este mult mai buna de cand si-a schimbat meseria, ceea ce m-a bucurat, pentru ca mi-a placut sa o vad mai echilibrata si relaxata. Dar totusi, tonul ei continua sa fie inchizitor cand ma intreba de viata mea si critica sau comenta malitios tot ce-i spuneam.

De atunci nu ne-am mai vazut si nici nu prea ne-am mai vorbit. Uneori imi mai da cate un like pe facebook, sau face un comentariu la postarile mele dar pentru mine suntem doua straine, exact cum am fost de la inceput.