Scrisoarea de aproape – C n-a putut să-mi spună – by A.V.

Draga A.,
 
Iti scriu aceste randuri pentru a da contur lucrurilor  pe care nu am putut sau nu pot sa le zic. Oare sunt importante motivele care stau in spate sau doar mesajul conteaza? Hai sa nu neglijam pe nimeni: sunt inca timid, chiar daca nu la fel ca inainte; e greu sa recunosti anumite lucruri si sa iti tii capul sus; cuvintele vin mai greu intr-o conversatie; nu a fost niciodata momentul prielnic etc. Se gasesc multe, dar nu stiu daca si reale.
 
Mesajul e simplu: Imi pare rau! De ce? De tot ce s-a intamplat si de tot ce am facut. Am fost prea aspru cand trebuia sa fiu tandru, te-am facut sa plangi in momentul in care trebuia sa zambesti, te-am acoperit cu problemele mele cand aveai si tu destule, te-am impins sa te schimbi cand nu era dreptul meu sa o fac si din cauza mea ai facut chestii pe care nu vroiai sa le faci.
 
Eram mic, tanar, naiv. Nu stiam ce e bine si ce e rau. Emotionalul domina locul in care acum e rege cognitivul.
 
Tu mi-ai dat aripi la inceput, iar eu te-am zgariat cu ele. Am facut si ceva bun? Nici acum nu-mi dau seama.
 
Acum am trecut prin viata, vad lucrurile altfel, mai clar, mai lucid, mai cerebral. Sunt constient ca trebuia sa reactionez altfel in unele situatii, trebuia sa zic altceva, trebuia sa nu zic unele lucruri. Constient sunt si de faptul ca sfarsitul nu il puteam evita si ca, poate din cauza ca te-am fortat sa incercam, am cazut amandoi mai tare decat trebuia. 
 
In final, am mai invatat ca o farfurie sparta, chiar daca e lipita, nu e cu adevarat la fel. Asa ca din nou, imi pare rau pentru cioburile pe care ti le-am facut si sper ca aceste scuze sa mai puna ceva lipici pe farfuria ta.
 
“Smile, it’s the only life you’ve got!” *:) happy
 
 
Cu drag,
C.