Străinul influent

Am văzut o femeie la metrou, bătrână. Dacă aş fi prins metroul de şi 22 n-aş mai fi văzut-o. Avea câteva plase şi un baston şi ochelari. Era slabă. Se pregătea să coboare scările. Am mers s-o ajut. Era tare bucuroasă că fac asta şi m-am bucurat şi eu foarte tare. I-am luat sacoşele şi bastonul şi am luat-o de mână.
Mi-a zis că a mâncat nişte cartofi prăjiţi şi a băut “sifon dinăla rece”, fiindcă apa ei de la robinet e caldă.
-Eee, e mai bine caldă, rece vă face rău la gât!
-Eu nu răcesc, mamă. Nu, nuuu, eu nu răcesc!
-Ooooo aveţi imunitate înseamnă, bravo!
M-am gândit apoi că poate a uitat ce înseamnă “imunitate” în atâţia ani de viaţă şi am adăugat:
-Aveţi rezistenţă!
-Mulţumesc, mamă, să-ţi dea Dumnezeu sănătate! sănătate, mamă!
A zâmbit, i-am dat sacoşele şi bastonul şi am mângâiat-o discret pe pielea ei uscată şi bluza de vâscoză.
M-am dat seama ce m-a emoţionat. M-am gândit la mamaie. Mamaie avea bluze de vâscoză şi zicea sifon la suc. Mamaie ar fi ieşit în oraş singură doar ca să-şi ia cartofi prăjiţi, chiar dacă abia mergea. Mamaie era slabă, uscată şi îţi ura sănătate şi dacă îi zâmbeai unpic numai.
Mamaie, astăzi m-am întâlnit cu tine prin femeia aia. Mi-am adus aminte că mă cam supăram când mă rugai să-ţi mai fac încă o cana cu ceai. Iartă-mă, mamaie, aş vrea să-ţi fac un milion de căni cu ceai. Toţi bătrânii merită un milion de ceaiuri şi un milion de cartofi prăjiţi. Merită atenţie.