Discuţii despre starea vremii (dar nu au fost discuţii)

În parc sunt mulţi bătrâni. E vreo 2 ziua. Mi-e ruşine să mă aşez aşa aiurea lângă om. O să creadă că îi urmăresc sau cine ştie.
Asta e. Mare chestie.
Toţi care stau singuri pe bancă, sunt aşezaţi pe partea stângă a băncii, partea dreaptă o lasă parcă special pentru un potenţial coleg de bancă. Ce-mi place faza asta!
Văd o bancă cu o doamnă. Mă aşez pe puţinul spaţiu rămas. Restul e ocupat cu geanta şi florile ei. Când mă aşez, îşi dă florile mai aşa şi îi zic “Mulţumesc”. Se mută înapoi în poziţia iniţială, aplecată în faţă şi cu mâna la falcă. Nu spune nimic. Are vreo 50 de ani.
Se uită doar în partea stângă a ei. Eu stau în dreapta ei.
Uneori urmăreşte cu privirea câte un trecător care vine dinspre stânga către dreapta, dar când privirea ei ajunge puţin în dreapta, şi-o mută fix pe mine iar apoi şi-o mută brusc în stânga ei. Face asta de foarte multe ori. Încontinuu.
La un moment dat, se uită direct la mine şi oftează. Începe să dea din picioare. Îşi întinde mâna pe spătarul băncii. Mâna stângă. Îşi întoarce şi trunchiul tot către stânga. Si faţa la fel. Oftează. Între timp mă emoţionez şi mă gândesc că sigur s-a plictisit de mine.
Încep să mă ataşez, oricum, de gesturile ei. Încep să-i anticipez reacţiile. De exemplu, ştiu sigur că dacă o să treacă cineva dinspre dreapta înspre stânga n-o să se uite. I-aş pune un nume. O să-i zic tanti Mălina, fiindcă are fundul şi picioarele rotunde ca o măslină, acoperite de pantaloni negri, ca o măslină neagră. şi are bluza verde, ca o măslină verde.
Aş mai sta cu dumneavoastră, dar am programare la doctor, la 3 şi-un sfert şi domnu’ doctor Bârdă se supără dacă nu ajung la ora la care sunt programată că zice că are şi el un program de respectat, ce naibii.
Mă ridic de pe bancă şi plec. Cu coada ochiului văd cum brusc îşi ia mâna din fălci, se îndreaptă şi mă urmăreşte cu privirea. La revedere, tanti Mălina.