Discuții despre starea vremii cu Tanti Jeni by Osi

Parcul Izvor. Cald. Foarte cald. Mă dau cu Mădă cu rolele.  E gol de oameni, doar câtiva bicicliști și cei câțiva oameni se adăpostesc pe puținele bănci la umbră. După căteva ture prin soarele arzător îi zic să ne oprim. Văd o bancă la umbră iar pe o margine stătea o doamnă. Mă apropii incet, parcă mi-e frică să nu o dărâm cu tot cu bancă dacă vin în viteză.

–          Bună ziua! E liber? Se poate?

–          Da cum să nu pentru o fată așa frumoasă!

Doamna e destul de în vărstă. Poartă un costum negru cu sacou cu mânecă lungă, are părul tuns scurt și grizonat. O pereche de ochelari ascund ochii albastrii. Are privirea blândă și ține pe genunchi o poșetă neagră.

Mădă, care mergea mai încet, ajunge și ea aproape să cadă. O prind de o mână și se așează și ea pe bancă. Scoate sticla de apă și se apucă de butonat telefonul.

–          Vai da’ ce frumoasă ești, mi se adresează doamna

–          Multumesc

–          Mama ta cred că e tare mândră că are o fată așa frumoasă!

–          Mda … murmur fâstâcită.

Mi se aprinde un beculeț. Am de făcut un experiment, dar doamna e foarte drăguță și nu știu încotro aș putea să ghidez conversația. M-a luat cu mama din prima și m-am cam blocat.

–          Se poate să vă cer ceva? Dar să nu vă supărați pe mine.

Ne uităm amândouă spre ea, în timp ce continuă:

–          Se poate să donați puțin din frumusețea și tinerețea voastră? Spuse ea în timp ce întinse palmele deschise spre noi ca și cum ar aștepta să primească în mâini ceea ce ceruse.

Zâmbim amândoua. Îmi trece prin cap cartea Hoții de frumusețe a lui Bruckner. Doamna pare destul de cocoană și parcă aș fi vrut să duc conversația în direcția aia. Dar până îmi fug mie gândurile-n cap,  doamna i se adresează Mădălinei:

–          Și tu în ce clasă ești?

–          Nu mai sunt în nicio clasă. Am terminat și liceul și facultatea. Am 23 de ani.

–          Nu cred! Pari atât de copilă. Și tu? Întreabă ea uitându-se la mine.

–          Eu am 30.

–          Vai! Să nu mai spui la nimeni, că nu o să te creadă lumea! Ești atât de frumoasă și pari mult mai tânără.

–          Mulțumesc frumos.

Doamna întinde mâna către noi.

–          Eu sunt tanti Jeni.

Ne strângem mâinile pe rând și ne prezentăm. Mădă iși aprinde o țigară. Îmi iau și eu una.

–          Știți, de fapt suntem surori. Adaug eu.

–          Ce frumos! Surori. Cât de frumos! Exclamă tanti Jeni emoționată.

–          Să știți că ea (arătând către Mădă) mai are o soră geamănă. Nu a putut să vină cu noi în parc.

Lui Tani Jeni I se umezesc ochii. Își sterge niște lacrimi abia văzute cu un servețel pe sub ochelari.

–          Cât de frumos! Când ajungeți acasă, să o pupați pe mama voastră pe fircare obraz (și ne face semn cu degetul arătător pe fiecare obraz al  ei) și sa-I spuneți sărumâna mama. Ce mândră trebuie să fie că are trei fete așa mari și frumoase!

–          Ei și-au dorit mult un băiat!

–          Cred că e tare frumos să ai copii. Eu nu am copii. Nu că nu mi-am dorit. Nu mi-a dat Dumnezeu. Și mi-am dorit tare mult. Și e așa trist acum la bătrânețe. Nu ies foarte des din casă, dar când ies mă bucur de lucrurile mărunte. Și voi, surori frumoase!  Și voi unde stați?

–          Eu stau în Solăjan și ea în Militari.

–          Și fiecare deja aveți viața voastră! Bravo fetelor. Dacă o să vi se întâmple să vă dea Dumnezeu un copil să nu-l aruncați. Făceți-l! Oricât de greu ar fi, că acolo unde mănâncă o gură, mai mănâncă una. E greu să crești copii, dar și mai greu e să ajungi la bătrânețe fără.  Eu nu am putut. Nu mi-a dat Dumnezeu. Promiteți?

Cred că părem fâstâcite și mirate  de discursul lui Tanti Jeni.  Are ochii înlăcrimați. Dânsa continuă:

–          Să știți că nu-s o babă din aia nebună care iese și stă pe bancă. Si mă bucur așa mult când văd copii ca voi. Și să-mi mai promiteți ceva: când ajungeți acasă să o pupați pe mama voastră pe ambii obrăjiori (repetând iar gestul cu obrăjiorii).

–          Da doamnă, spunem amândouă-n cor. Mădă pare oricum indiferentă la discuția noastră. Îmi zice să ne urnim.

–          Doamnă, noi o să pornim iar să ne mișcam, o anunț cumva timid că avem să o părăsim.

Ne ridicăm în picioare, pe punem rucsacii-n spate și-I urăm multă sănătate.

–          Fetelor, să nu uitați ce v-am zis, adaugă tanti Jeni. Poate cândva, când o să vă dea Dumnezeu un copil o să vă amintiți de o babă bătrână singură pe o bancă care nu a avut copii. Și nu vă zic asta numai ca să mă aflu-n vorbă. Promiteți?

–          Da doamnă. Vă mulțumim frumos. Multă sănătate, numai bine și aveți grijă de dumeavoastră!

Și ne îndepărtăm de bancă. Tanti Jeni avea ceva cald în ea care-ți ajungea la suflet. Nu am putut să mă uit înapoi după ea. Mă uitam la asfalt și ocoleam șanțurile.