Bunul samaritean, străinul senin.

Mi-era foame şi mi-am luat din Mega Image un măr românesc, o pară din Argentina şi ceva măr de import mare şi verde, ăsta era cel mai frumos. Am măncat mărul românesc, apoi para argentiniană şi am lăsat pentru sfârşit ce-i mai bun, adică mărul cel verde. Bine, eu evit în general fructele de import şi mai ales alea turceşti fiindcă sunt pline de îngrăşăminte şi hormoni şi insecticide din’alea şi nu vreau să mă imbolnăvesc de te-miri-ce, dar am eu o fază că îmi plac merele verzi. Dar nu verzi, foarte verzi. Şi foarte tari. Să facă POC când muşc din ele.
Între timp mi-am adus aminte că astăzi trebuie să ofer ceva cuiva. Bine, eu de multe ori ofer ceva cuiva, dar astăzi e ziua în care trebuie să povestesc pe blog despre asta şi deci sunt mai atentă la întregul proces.
Să zicem că puteam să iau un covrig şi să-l ofer, sau o merdenea sau ceva, dar intuiţia mi-a spus că mult mai interesant va fi să ofer mărul meu preferat pe care mi-l păstrasem în poşetuţă ca o furnicuţă.
M-am uitat după oameni. M-am gândit să fie cineva care să merite mărul. Apoi mi-am dat seama că e nedrept şi că oricine merită mărul, dar apoi am dat-o în extrema cealaltă şi cred că fără să vreau am căutat pe cineva care să nu merite mărul.
I-am dat mărul unui bărbat care stătea lângă scările de la metrou şi care era foarte beat. Nu era cerşetor, dar nu mai putea să se mişte şi rămăsese pe acolo întins. S-a uitat la mine, direct în ochii mei, cu nişte ochi mici şi roşii şi pătrunzători. Mi-a zis “săru’mâna”. Mi-a adus aminte de un cerşetor care mi-a lins şi supt mâna după ce m-a rugat să-i desfac şi să-i bag în gură mandarina pe care i-o oferisem. M-am gândit că şi ăsta ar putea să facă la fel dar noroc că marul poate fi muşcat de partea opusă celei pe care o ţin cu mâna, deci nu m-am panicat prea tare.
Am plecat emoţionată şi m-am bucurat la gândul că se va bucura fiindcă mărul verde o să faca POC când va muşca din el.