Bunul samaritean (AyurDidi)

Duminică, după picnic-ul de Paşte din parcul Izvor, luând-o încet în jos pe Ştirbei Vodă, înspre Plevnei, cu o treabă.

Costum de picnic, plasă de picnic, stare de picnic –eu, costum de „persoană fără adăpost”, miros de alcool, căzut pe asfalt, stare aproximativ comatoasă – el. E un băiat destul de tânăr, îmbrăcat în blugi, un sacou bej direct pe piele, închis numai la un nasture (singurul de altfel), lăsând să i se vadă pieptul dezgolit, de un alb lăptos. Cumva numai gâtul şi faţa îi sunt bronzate; sau mai murdare. E atât de beat încât nici nu aude când mă apropii. Respiră slab şi stă culcat pe spate, cu ochii daţi peste cap. Acuma eu, ca absolventă de curs şi posesoare una bucata legitimaţie de acordare a primului ajutor, mă gândesc că dacă ăsta vomită cât e culcat pe spate, are toate şansele să moară înecat cu propria vomă, de mi ţi-l văd pe urma la Ştirile de la ora 5  sub titlu Omorât de indiferenţa trecătorilor.  Mă uit la el şi încerc să-i evaluez starea de câteva minute bune. E tot nemişcat, dar a început deja să horcăie şi-a mai şi dat drumul unui fir de urină. Oribil. Ştiu că ar trebui să-l întorc pe-o parte şi să-i pun ceva sub cap, dar sunt singură şi nu numai că n-aş avea putere să-l întorc, dar mi-e şi cam frică. Până acum, toată lumea care  a trecut pe lângă noi s-a uitat curios şi a trecut mai departe. Într-un final, când văd ca tipul e împuns încet cu piciorul de o altă „persoană fără adăpost” mă hotărăsc să sun la 112.

Eu: Bună seara, mă numesc Cutare, sunt pe strada X, la nr. Y, lângă mine e o persoană aşa şi aşa, nu este o urgenţă, dar dacă vreţi să trimiteţi pe cineva să se uite la el….

Vocea: Vă fac legătura la Salvare

Eu: Bună seara, mă numesc Cutare, sunt pe strada X, la nr. Y, lângă mine e o persoană aşa şi aşa, nu, nu este o urgenţă… e căzut pe jos şi este băut…sunt singură şi nu pot să-l mişc eu…nu, repet, nu este o URGENŢĂ…am anunţat deja la primul operator dar, totuşi, dacă vreţi să trimiteţi pe cineva să se uite la el…

O altă voce, plină de sictir, mă întreabă răstit: Da’ l-ai întrebat, Doamnă, dacă vrea să vină Salvarea?!

Eu fac o pauză, inspir adânc şi-i spun pe cel mai frumos ton posibil că dacă aş fi putut să comunic cu el, aş fi făcut-o şi că dacă vrea să trimită pe cineva bine, dacă nu, nu.

După 30 min, vine salvarea. E OK, anunţasem că nu e o urgenţă.

Paramedic 1: Dvs aţi chemat salvarea?

Eu: Da.

Paramedic 1: De ce ? Pentru cine?

Eu : inspir adânc, înclin capul în dreapta, şi mă uit la el, şi clipesc tâmp. Apoi repet povestea.

Paramedic 1 şi Parmedic 2 se duc la tip, îl zguduie viguros, îl întreabă dacă vrea Salvarea. Tipul reacţionează greu, apoi îşi lasă capul înapoi pe ciment.

Paramedic 1 : îl întoace pe-o parte, îi pune o plasă sub cap (avea tipul lângă el nişte plase cu ceva), apoi îmi zice : E beat mort, n-are nimica. Pe aştia (de pe stradă, vagabonzi, nu ştiu ce-a vrut să spună ), şi dacă îi ducem la spital, după ce-şi revin, pleacă şi-o iau de la capăt. Consumă resurse şi atît.

Eu mă simt jenată şi îmi cer scuze, zicându-i timid că mi-a părut rău de el, că vomă, că pişat, că o fi căzut, că şi dacă rămâne singur şi comatos şi etc

Paramedic 1 : Eh, doamnă, te mai uiţi şi la om cum arată şi-ţi dai seama ce-i cu el…Dacă e ceva serios sau un d-ăsta beat

Eu iar fac ochii mari, înclin capul, clipes des şi tâmp. Vreau sa intreb cum ar fi fost situaţia dacă ar fi fost vorba de un barbat bine, îmbrăcat cu haine curate şi de calitate, dar la fel de murat în propria-i urină. Dar nu zic asta, ci îmi cer scuze că i-am pus pe drum şi plec.

Pe tipul cu pricina l-am văzut a doua zi, tot în zona. Era cât se poate de vioi, iar eu m-am bucurat să văd că nu s-a înecat cu propria-i vomă din cauza mea.