Prietenul din strainatate – ro și dk – by A.V.

Cu Milu’ mă știu de ceva vreme. Cred că ne-am întâlnit când am fost prima dată în Expirat, prin facultate. Friends of friends, therefore, my friends🙂. Îi povestesc de experiment și  mă chestionează curios.

M: “pai pot sa fac asta da nu cred ca pot sa descriu o parere doar din ce o sa vad atunci caci cunosc deja locul”
 Eu: “strada care duce acasa, pe principiul ala
          pai stiu ca tu il cunosti
          dar eu nu il cunosc
          be an observer
          na, poate cat te plimbi tu pe strada aia se intampla ceva”
M: “hmmm”
Eu: “fie chiar si banalitati, everyday life”
M: “strada care duce acasa?”
Eu:  “da, care duce sau pe care e home acuma
          ex, la mine e Mihai Bravu
          acuma eu stiu Mihai Bravu de la muncii, dar strada e lunga. o sa ma plimb pe ea “
M: “da eu nu ma plimb pe strada. caci merg cu bicicleta in general”
Eu: “poi ce-ai zice daca ai face o plimbare de data asta”
M: “poate ar trebui sa merg la magazin
       din pacate se anunta o saptamana ploioasa, deci pozele vor fi mai triste”
Eu: “poi si aici sunt la fel”
M: “deci, 1) poze, 2) impresii ?”
Eu: “vedem tristetea in paralel, eu din ro, tu din dk”

Mihai Bravu, București, ro

Zi de zi, când mă îndrept spre serviciu, merg spre stânga spre metrou. Stau de aproape un an în Muncii și știu zona doar cât să mă descurc: metrou, magazine, mega-image de la colț, farmacii, parcul național și eureko, punctul de reper pe care-l dau tuturor celor care vin la mine pentru prima dată. Azi însă pornesc spre stânga și trec în drumul meu  pe lângă toți mușterii care vând te-miri-ce pe la colț, de la flori, la verdețuri de tot felul, la mango de import, cel mai probabil furat. Lumea mă privește curioasă, port o pereche de pantaloni ali-baba  roșcați și o sacoșă din plarn pe post de geantă. Probabil le par ciudată. M-am obișnuit cu asta.

Mă întreb ce lucruri inedite mă așteaptă în plimbarea asta a mea și mă amuz singură privind la maidanezul de la mega . Doarme liniștit și mulțumit. În zonă sunt mulți de tot, e unul la mega, unul la max store la colț, căruia i-au făcut și cușcă și i-au pus un pet de apă tăiat pe jumate să nu-l toropească arșița. După scara mea mai sunt vreo 4 care stau tot timpul împreună și latră în orice zi, pe orice vreme la fiecare mașină care are drum prin parcarea lor.

DSCN0581

Pornesc agale pe stradă și ajung pe la Baba Novac, unde cele două tomberoane de colectare selectivă îmi aduc aminte să îi scriu un fax dlui primar să binevoiască să îl pună și pe cel de sticlă, să nu mai stau să mă întreb încotro să le las pe cele strânse deja. A fost târg sau vine abia, îmi dau seama după camionul cu cele necesare pentru instalarea cortului și cei câțiva care mișună în perimetru parcă măsurând terenul, făcând planuri inginerești.

E luminos și cald afară astăzi și mă întreb cum de nu-i nici țipenie de copil în părculeț. Doar vreo doi copii ai străzii umblă desculți prin zonă.

DSCN0583

DSCN0584

Mă grăbesc să prin verdele de la semafor și dau să înconjor rondul de la Baba Novac, timp în care fac o pauză de 1 minut să imortalizez marketingul unui sh din zonă, Cufărul cu haine vechi și noi.

DSCN0586

S-a pornit și vântul cu mine în plimbare și-mi azvârle în nări miros de mâna-maicii-domnului.

DSCN0587

Trec pe lângă gradini de bloc unde florile domnesc neatinse, grădini pline de copăcei ornamentali, pomi fructiferi cu trunchiul vopsit la bază, semn că în zonă stau pensionari pasionați. Mă gândesc la ai mei, unde a distrus primăria toate grădinile, pentru a uniformiza fața orașului iar în locul lor au pus gazon. Mda, e și asta o afacere…

Pe la Dristor în intersercție, dau de un agud cu dude albe și mă transportă gândul înapoi în timp, pe când aveam vreo câțiva anișori și mă întindeam spre crengile pline cu dude albe, jucând nepăsătoare pe lutul lui Nea Mihai Fragă. A trecut mult de-atunci dar îmi aduc și-acum aminte de palma pe care am primit-o de la tata pentru că i-am călcat lutul omului.

DSCN0588

Mi se pare zona destul de verde, în dreapta mea e plin de copaci și iarbă și mă lămuresc în curând că e vorba de o scoală.

DSCN0590DSCN0591

Am ajuns undeva pe la Calea Dudești. Așa îmi spune plăcuța de la rată iar în drumul meu dau iarăși de părculețe de copii, goale și sumbre. Doar în unul dintre ele văd un băiețel dându-se în leagăn. Când mă apropii surprind conversația cu mama lui.

Gata, hai să mergem”

“Nu, ai spus că la ora patru venim în parc. Așa ai spus”

E 4 jumate.

Don’t promise what you cannot deliver.

DSCN0592

La un moment dat, strada mă duce la vale, blocurile se termină și ajung într-o zonă dubioșică, plină doar de căsuțe și depozite de parchet, gresie, faianță, materiale de construcții, păzite de alți maidanezi care mă latră a străin.

DSCN0594

În drumul meu găsesc și mântuirea, păcat că e pe partea cealaltă a șoselei, o clădire în U, normală, asemănătoare cu o scoală: Biserica Lui Hristos.

DSCN0595

În fața ei, o parte din șosea e în construcție. Se face vreun pod, șosea suspendată, poate. Pânză creativă pentru copiii plictisiți, după cum zice desenul.

DSCN0596

Ajung la metrou la Mihai Bravu și mă uit pe hartă să văd unde-mi pot continua drumul. Îmi sare în ochi intrarea Violoncelului, unde au plantat cei de la Reciclare Creativă. Mă învârt degeaba totuși pentru că nu dau de ea, străzile aici nu sunt marcate, iar pe la colțuri dau de grupuri de rromi. Mă pornesc din nou spre metrou convinsă ca ar fi mai bine să-mi continui călătoria de la celălalt capăt al șoselei către acasă. Șarpele de metal se unduie grăbit spre destinația mea.

DSCN0599

Ajung la Obor și mă pregătesc să colind partea dreaptă înapoi spre casă. Arunc totuși privirea înspre parc și văd corturile albastre. Nu trece mult și mă întorc pe stânga atrasă de târg.

DSCN0610 DSCN0605

Mă plimb o vreme printre tarabele cu tot felul de vechituri, de la timbre si monede, la mese de mahon și elefanți indieni din lemn. Mă opresc să mă uit la insigne cu stegulețe românia-italia, românia-germania, românia-moldova. Vânzătorul mă întreabă dacă mă uit după ceva anume, că poate să m-ajute.

“O să vă spun când îmi sare în ochi”. Îl întreb de prețuri, îmi arată spre o medalie a pionierului și-mi zice 50 de lei. “De ce așa mult?”

“Păi sunt rare, domnișoară. Se dădea câte una pe oraș, pe grupa de vârstă și erau cu scris mare și cu scris mic.” Și îmi arată el diferența. Le are pe amândouă. Profit de faptul că îl ține colegul lui de vorbă și îmi văd de drum. Îmi trece prin cap să fac poze obiectelor, dar prind din zbor o discuție de la altă tarabă cu posesorul unui Cannon.

“…Le făceam pentru mine.”

“Eu știu, domnule, dar dacă se fură de undeva obiectul și dumneavoastră faceți publică poza, ajunge la poliție și mă ia pe mine…”

Îmi îndrept și eu atunci camera spre două casuțe de porumbei din parcul Obor și las târgul în urmă hotărâtă să îmi continui plimbarea spre casă.

DSCN0606

Printre melodiile de epocă din târg, trec strada și pe lângă Chirigiilor văd un desen de la un club de gameri de cartier. Așa se încheie plimbarea mea, pentru că norii nu țin cu mine azi și se pun pe smiorcăit, iar eu nu am altă șansă decât să iau metroul înapoi spre casă.

DSCN0611

Terrasserne, Copenhaga, dk

by Milu’

Strada pe care stau se numește Terasele și este fix la marginea unui cartier înconjurat de parcuri, lacuri și un teren de fotbal. Astfel înconjurat, cartierul este și destul de izolat, având doar un singur drum care vine și pleacă de aici. Nu știu daca e important să menționez dar este nostim faptul că acest cartier este cel mai rău din toată Danemarca. Este, așa numit de către localnici, rău famat. Eu consider altfel.

IMG_2335

Încep drumul de pe o stradă adiacentă oarecum. Gunoiul de pe a indică, de obicei, că a fost o sâmbătă seara excelentă; plina de petreceri. Mă gândesc că sigur pana luni, cel târziu marți va fi curat. Asta face parte din normal. Tot aici este și magazinul local.

IMG_2338

Fiind weekend și ploaie, e și normal ca străzile să fie goale. Este liniște. Chiar relaxant.

IMG_2341

Uitându-mă la blocuri, cred că de fiecare dată când trec pe aici mă întreb de ce stă lumea cu obloanele trase. Știu sigur că sunt locuite; toate. Și totuși, de fiecare dată, majoritatea sunt închise.

IMG_2345

Trecând printre câteva blocuri ca să scurtez un pic și să nu merg pe strada principală observ că se lucrează. Din cate știu ritmul în care decurge lucru este mai încet. Mă gândesc că nu voi fi aici în curând căci trebuie să mă mut și nu voi prinde vreo schimbare majoră. Sper…

IMG_2346

Aici stau (scara este cea albă, pe dreapta). Desigur observ bicicletele. Și știu că este un tip care strânge câteva pentru a le vinde, cred. Are vreo 10. Adică la ce te poți gândi când vezi 5 biciclete legate cu un singur lanț?!

Cam ăsta e locul unde de obicei mă gândesc cât de incomod este, iară, să bag bicicleta în beci. Uși care se deschid greu și se trântesc repede. Coridoare înguste… bine că am ajuns acasă.

IMG_2348

Fix în fațî îl văd pe Eirik. Aparent a venit de la magazin cu sacoșa cumpărături. Cu pantalonii uzi de la ploaie. E ok, și eu sunt la fel, dar măcar amândoi avem geci impermeabile.

O să îi propun să facem prânzul împreună. Abia aștept… și sunteți și voi invitați.

🙂 așa e Milu, își face prieteni peste tot.