OaNa – În acelaşi timp, dar cu o întârziere de 2 ore (Prietenul din străinătate)

         Eu şi Nicky, în acelaşi timp, făcând acelaşi lucru – plimbare şi contemplare a străzii din faţa casei/ blocului în care locuim. Nicky e una din cele două verişoare gemene ale mele, care s-a mutat în York acum doi ani. Cu ea am mers prima dată pe o motocicletă, ea îmi făcea cărare în zig-zag şi îmi prindea părul în codiţe când eram mai mică, cu ea mergeam la veterinar când păţeau ceva pisicile, cu ea am mers la patinoar ultima dată. Zâmbeşte mult, vorbeşte şi mai mult, e optimistă, solară, copilăroasă şi are o problemă cu persoanele care nu respectă regulile gramaticale.

 

         York, Anglia, 21 mai, ora 15

        „Strada mea e o stradă studenţească.🙂 Asta înseamnă că la orice oră din zi şi din noapte o să vezi cel puţin câteva grupuri de tineri mişunând încolo şi încoace. Şi foarte rar se întâmplă să nu fie gălăgioşi. Deh, tinereţea…

 

Image

 

 

Dar când eu m-am plimbat pe strada mea nu aveam de unde să ştiu dacă e gălăgie sau nu… Aveam muzică-n urechi, ca mai tot timpul când merg undeva sau vin de undeva. Şi-mi cânta Subcarpaţi în urechi, « Ţa-ţa-ţa Capriţă Ţa ».🙂 Vieţuiesc pe strada asta de ceva vreme, să tot fie vreo 10 luni. E mereu la fel. Uneori (cam rar in ultima vreme) mai merg la Bison Cafe pentru o cafea şi un pic de dulce (are Gavin nişte prăjiturele yum-yum) şi mai stau la taclale cu el. E un locşor mai boem aşa, 2-3 măsuţe înăuntru şi o măsuţă afară, unde-ţi poţi savura cafeaua privind la trecători. În fiecare zi când trec pe stradă, prin faţa cafenelei, arunc o privire şi ne salutăm dacă ne vedem (eu şi Gavin), dar de data asta nu era prin zonă. E draguţ.🙂 Nu mă refer la el, ci la ideea de a cunoaşte oamenii din jurul tău. 

 

Image

 

După cum se vede din poze, strada mea e cam săracă în verdeaţă. Nu sunt copaci,doar câte un boscheţel ici şi colo. Şi totuşi, mai mereu auzi păsărele cântând. Şi… Cam atât. Până la urmă este o stradă ca oricare alta, n-are nimic ieşit din comun.🙂 “

 

 

 Image

Image

       

 

       

       Bucureşti, România, 21 mai, ora 17

       Strada mea e o stradă de bătrâni şi maidanezi. De fapt, e o alee între blocuri, înţesată de maşini parcate mai mult sau mai puţin regulamentar.

 

Image

Image

 

 

 Locuiesc aici de când mă ştiu. Peisajul nu s-a schimbat aproape deloc, oamenii nici atât. Doar că au mai apărut maşini, tot mai înghesuite pe trotuare. Când eram mică, aveam un « caiet de detectiv » în care aveam notate numerele de înmatriculare ale maşinilor din faţa blocului şi încercam să adun informaţii legate de proprietarii vehiculelor. Aveam şi un binoclu, primit cadou de Crăciun, de care mă ajutam în cercetările mele. Pe strada mea, câinii au fost nelipsiţi.

 

Image

 

 

Au crescut generaţii de maidanezi aici. Vecinele mele sunt amatoare de câini, în special pechinezi, deci se explică cumva existenţa atâtor patrupede.

 

Image

Image

 

 

 În după-amiaza asta, strada e destul de pustie. De obicei, sunt câţiva copii care se joacă prinselea, badminton sau pur şi simplu ţipă pe-aici. Strada mea e parfumată mai mereu, mai ales vara se simte izul acru al gunoaielor zile întregi după ce a trecut maşina R.E.B.U. prin zonă. Sunt şi tei, vişini în grădinile din jurul blocului, care îşi fac simţită (olfactiv) prezenţa, dar numai primăvara. Cu bune, cu rele, strada asta îmi este dragă, pentru că multe dintre amintirile mele sunt legate de ea.            

 

 Image