PERSONA

Astăzi nu mă gândesc să nu-i rănesc pe ceilalţi, sau să-i ajut pe ceilalţi. Astăzi nu mai economisesc bani ca să am ce să dau la cerşetori. Astăzi contez eu înaintea celorlalţi. Astăzi nu mă mai dedic celorlalţi, nu mă mai jertfesc. Astăzi nu mai spăl vasele înainte să mănânc ca să nu urle tata. Mănânc liniştită. Sunt liniştită. Ce dacă-i deranjez pe ceilalţi?, asta e viaţa. Viaţa deranjează. Nu e datoria mea să am grijă de nervii şi sufletul tuturor. Nu sunt Dumnezeu. Planeta nu mai depinde de mine astăzi. Îmi iau concediu de la ceilalţi. Fac o vacanţă cu mine.
Las bucătăria murdară, tigaia şi aragazul pline de ulei, exact ce urăşte tata mai mult. Stau tolănită in sufragerie şi mă uit la televizor. Cuvertura de pe canapea e mototolită, şi asta urăşte tata cel mai mult. Nu-mi pasă. Se aude uşa de la hol trântindu-se.
-Bine măi tată, iar ai lăsat astea aşa? OOOFFF….Futu-ţi gâtu’ mătii,viaţă! De ce măi tată, de ce? Nu ştii că venim şi noi de la servici, obosiţi? Nu te gândeşti şi la noi, nu? Nici de măta, că are cancer, nu-ţi pasă, nu? Băgaţi-o în mormânt, tu şi fractu. Ca fractu eşti, măi Elena, nu-ţi pasă de nimic. De absolut nimic! Ia uite, ai umblat şi la astea şi le-ai lăsat aşa (trănteşte nişte folii de medicamente şi face un gest isteric din cap).
-Am stat şi eu să mănânc la televizor că eram obosită, o să strâng după ce mănânc, te deranjează aşa de tare? Chiar trebuie să ţipi pentru toate căcaturile?
I-am vorbit pe un ton arogant, hotărât şi neafectat. M-am hotărât să nu mă afecteze şi văd că nu m-a afectat. Doar că mi-aş dori, tati, să fim umani. Să ne acceptăm dorinţele şi slăbiciunile. Să nu mai ţipăm.
Tace, dar trânteşte cu toată puterea orice sertar, orice vas, orice.
Să trântească.
N-am datoria de a mă face mică şi de a spăla cât mai rapid vasele, de parcă aş fi menajeră pentru stăpâni. Iar tigaia aia plină de ulei o s-o las acolo până diseară.
Peste 2 ore sunt sus, în camera mea, fac yoga şi am aprins lumânări. Sunt liniştită, în poziţia de lumânare, cu ochii închişi.
-VINO IMEDIAT ŞI SPALĂ ASTEA CĂ IAU FOC! CARMELA, SPUNE-I LU FII-TA SĂ FACĂ ORDINE CĂ ARUNC TOT! DA CHIAR AŞA, TU-ŢI BAŢI JOC DE NOI? DU-TE-N PIZDA MĂ-TII!
Deschid ochii. îmi cad picioarele. Plâng. Cobor jos, fac curat. Tata e în bucătărie, tace. Tac şi eu. Urc înapoi în camera mea. Mai trece o oră.
-iloşcaaaaa, ia vino să-ţi dea tata ceva! iloş!
Tonul lui e cald.Aşa mă alintă tata. Mă strigă de mai multe ori dar nu pot să-i răspund. îmi vine să plang. Oftez, înghit.
-HAI MĂ TATĂ CĂ TE-AM STRIGAT DE 7 ORI! DE 7 ORI TE-AM STRIGAT.
De data asta şi-a schimbat tonul în unul grav. deschid ochii mai larg şi îmi strâng buzele.
-DA!
Tonul meu e grav şi impasibil.
-CE VREI??
-Ia vino la tati să-ţi dau cevaaaaa!
Cobor jos şi tata râde.îmi dă bani şi mă pupă. îmi întinde o cutie de bere.
-Nu, mersi, că trebuie să-mi învăţ. Zâmbesc şi eu cu gura, sprâncenele şi fruntea rămân încordate.
-Uite d-asta îmi place de tine, că nu ţii supărarea, ca măta. Măta se bosumfleaza şi dup’aia mă înjură toată ziua.Faaata lu tatiii!
Mă ia în braţe, mă pupă, mă freacă prea tare pe spate, mă mângâie pe cap apăsat. îmi vine să plâng. înghit. Sunt încruntată. îl frec pe umăr uşor.
îmi aduc aminte că astăzi nu-i protejez pe alţii, că astăzi am grijă de mine în primul rând.
-Bine măi tati dar nu mai face şi tu scandal pentru orice, că nu mai pot. Nu se poate să fie totul perfect.
Tonul meu e hotărât dar vocea e subţire şi nu mă uit în ochii lui.
-Măi tată, înţelege-mă şi pe mine, vin de la serviciu, toată ziua cu acte, nu-mi arde şi mie şi lu măta să găsim mizerie. Ţi-am zis de atâtea ori să nu mai găsim mizerie.îţi ia 5 minute.Deci îţi fac şi o demonstraţie…
-Şi eu ţi-am zis că nu se poate asta. Nu vreau să-mi faci nicio demonstraţie. Mie nu-mi ia 5 minute. N-am chef mereu să spăl vasele fix după ce le folosesc, vreau să stau şi eu ca omu, nu scrie nicăieri că vasele trebuiesc spălate la o anumită oră sau că…
-AAAAOLLEEEEEU.Iar vorbeşti MULT ŞI PROST, tată. Iar eşti obraznică şi mă superi. Ştiu, tu ai argument pentru orice, da’ nu mă interesează, eu ţi-am zis ce-am avut de zis.
-Da’ nu vorbesc mult şi prost, îţi zic şi eu ce-am de zis, dar tu nu mă asculţi, asta e diferenţa!
Tonul meu a fost ascuţit. Am ţipat.
-Hai bine gataaa STOP, pune punct. Deci am zis să pui punct, da?
Face un gest isteric cu măinile şi pleacă şi trănteşte uşile.
Plec în camera mea. Până la urmă, şi când încerc să nu te deranjez, te deranjez oricum la fel de tare, mă tati.
Aşa că o să te mai deranjez.