Ghicitor în priviri – by A.V.

Ieşind din bloc îmi propun să le susţin privirea tuturor care se vor uita la mine azi. Efuziunea mea însă nu se potriveşte cu realitatea. În drumul meu spre metrou câţiva bărbaţi mă privesc în faţă pentru o fracţiune de secundă după care le fură privirea fusta mea albă cu volane. Doar precupeaţa de la colţ se uită ceva mai mult la mine şi-n ochii ei citesc speranţa de a-şi fi găsit un client, mă uit şi eu în trecere şi îmi continui drumul.

Mă aşez pe scaun după ce se închid uşile şi-l văd pe domnul din faţă care mă priveşte de cum am intrat. Mă uit fix la el, încercând să ghicesc ce gândeşte, care e secretul lui. E un bătrânel la vreo 65 de ani, cărunt, cu ochelari, tricou bărbatesc albastru pal cu dungi, pantaloni kaki. Ţine o sacoşă între picioare, iar în poală are un fel de servietă-mapă. Se uită la mine cu buzele strânse şi un soi de curiozitate reţinută. Când crede că nu îmi mai poate înfrunta privirea, oscilează când la fata din dreapta lui, când la cea din stânga  de la capătul rândului. Între ei, scaune goale. Continui să îl privesc şi din când în când îşi mai ridică privirea la mine, mă mai cercetează preţ de câteva secunde apoi coboară privirea la sacoşa mea “50 years of fabindia”. Ceva din expresia feţei lui îmi aduce aminte de mama în unele momente ale ei şi continui să mă uit din ce în ce mai convinsă că el şi ea alcătuiesc un soi de categorie şi că mai sunt şi alţii ca ei. Bătrânelul mai încearcă să-mi susţină privirea şi apoi îşi caută de lucru cu fermoarul de la servieta din braţe. Îl deschide, îl inchide, trenul curge în continuare, îl deschide, îl închide, într-o aşteptare semi-încordată, netezeşte servieta şi o loveşte uşor şi simultan cu mâinile în semn de “gata” şi coboară la Obor.

În locul lui vine o tânără însoţită de sora ei (cred), îmbrăcată sportiv, tricou alb, pantaloni trei sferturi negri cu un rucsac negru pe care şi-l pune pe picioare. Are în jur de vreo 14-15 ani, părul vâlvoi prins în coadă şi o expresie care mă face să mă gândesc la gimnastele noastre şi la adolescenţa pe care ar fi avut-o ele. Sora ei vorbeşte şi ea râde sincer, cald. Ştiu ca m-a observat, dar nu se uită la mine. Din când în când mai aruncă o privire la sacoşa mea. Coboară odată cu mine, dar sunt înaintea mea şi înaintează grăbite.

Spre seară în drumul spre casă mă aşez în faţa unui tip. Încerc să-i surprind privirea, dar nu se uită la mine şi din când în când stă cu ochii închişi, rezemat cu capul de metrou. Pare înalt, mai înalt decât mine oricum, are mâini subţiri şi degete lungi în care ţine un rucsac negru. Are trăsături frumoase, e îmbrăcat într-un hanorac gri, tricou albastru, pantaloni negri, adidaşi în combinaţie de culori. Deschide ochii şi se uită spre scaunele din dreapta mea, evitând să intre în contact vizual cu mine. Se uită în jos şi se sprijină pe genunchi. Casc, şi el după mine. Mă uit la oamenii din jur şi apoi la telefon. Se uită şi el. N-am reuşit să îi prind privirea. M-a analizat în aria vizuală periferică. Aş fi vrut să-i vorbesc. A coborât fără grabă la Obor.

Oamenii evită contactul vizual direct. Te privesc poate preţ de câteva secunde, atât cât consideră că se află într-o zonă de siguranţă fără a te deranja, iar apoi te analizează cu privirea periferică. Dacă priveşti insistent, neutru, îi domini şi îşi coboară privirea evitând prea multă intimitate cu tine. În fond nu vor să-ţi dea impresia că ei caută ceva de la tine şi nici să stârnească discuţii. Nu vor ca privindu-te în ochi să descifrezi o fărâmă din taina lor.