Instrainarea by Kari

Copilaria imi era plina de documentare, atlase si descoperiri ale lumii/Universului in care traim.

Astazi, dupa multi ani, am vazut un documentar cu lumea acvatica… cu biodiversitatea ei specifica. Sute de minute, ani intregi intr-o singura secunda dilatata cat o ora. Timp suspendat peste ecourile unui acel present care era si-mi sunt presarate petale colorate pe gene, pe minte, pe suflet.

Culori, forme, vietati unduite de curentii oceanici. Lumina difuza care strapunge tinuturi abisale.

Epava pe care se stabilesc ouale a sute de specii de corali si formeaza un nou recif, an de an, zeci si mii de ani. O continua lupta pentru supravietuire, dar si crestere. Solidificare, extindere. Pe glob, in doar 0,5% din intinderile de ape se regasesc recife de corali care devin sursa de viata pentru 15 % dintre speciile acvatice. Mici puncte imprastiate pe ici pe colo in imensitatea apelor si sustin atata viata. Acele mici puncte atat de vii si de pline de viata cum nimeni nu ar fi intuit  doar privindu-le. Suflu de speranta si polenul unor vietati atat de deosebite si cu totul aparte.

Exista specii de caracatite care ajung la maturitate, depun chiar 100.000 de oua pe care apoi le pazesc si le creeaza conditii de dezvoltare timp de 6 luni fara sa se hraneasca, ca sa nu se miste de acolo. Toate, pentru ca printr-o ultima rasuflare de viata sa le dea un avand, sa sustina trecerea micilor vietati eclozate catre necunoscut. O viata pentru alte zeci de mii.

Masculi sepie de dimensiuni prea mici ca sa se lupte cu cei de dimensiuni chiar si de peste dublul lor pentru o femela, care se travestesc in femele sepie cautatoare de parteneri. Se interpune intre marele mascul si femela sa, care se afla deasupra ei pentru a o proteja si a evita sa-i fie furata, si se imperecheaza pe ascuns cu ea, sub dimensiunile si tentaculele prea mari ale celuilalt pentru a observa.

Casc ochii, imi golesc mintea. Nu stiu nimic. Sunt foarte mica si enorm de dornica sa devorez totul. Cat mai mult, ca un prim contact cu lumi nebanuite. Inimaginabil. Ajung sa „o cuceresc” prin cunoastere si de aici incepe povestea mea. Una noua, presarata peste inocenta si deschiderea primelor ganduri care se formeaza.

Unde a fost ieri, unde va fi maine? Cate maini am, cat de lungi sunt pantalonii? Eu acolo, ceva, candva. Nu exista. Sunt pretutindeni si nicaieri. Sunt eu prezenta si nici o clipa aici. Nu stiu ce vrea, ce presupune.

Ce umple golurile? Dar care goluri si lipsuri?

Copil. Naivitate. Curiozitate. Centru. Reconectare. Intoarcere. Eliberare.

Lumea este straina. Furculita topita. Masa albastra cu dungi de diverse culori. Nu exista tocuri de usa. Camerele isi continua intelesul lor.

Proiecte. Toate sunt undeva cu bucuriile, stresurile, intrebarile, angoasele, asteptarile, fricile si dezamagirile lor. Intr-o carte a carei file le voi rasfoi cand va fi. La un alt ceas, intr-alte mii de secunde.

Noapte buna!