Printre copii pe Terenul de Joacă by Osi

Parcul Sebastian, locul de joacă pentru copii. E plin de copii. Și și de mai mulți adulți care-i însoțesc. Unii dintre ei  își supraveghează copii de pe bancă, spărgând semințe,  stând la povești, alții stau după copii printre topogane și  castele și mobilierul de joacă pentru copii. La leagăne e cel mai aglomerat.  Sunt 3 leagăne și se stă la rând. Acolo sunt dați copii de câteva luni, care nici nu știu bine să meargă, până la cei mai mari.

E un zumzet continuu, țipete, strigăte de fericire, plânsete ale copiilor amestecate cu strigătele părinților la adresa copiilor: „X nu acolo, nu ai voie aia, vino la buni să-ți de apă, nu te certa cu y, lasă bicileta copilului că ai și tu acasă”  etc.

Timiditatea unui copil cred că durează între câteva secunde și câteva minute, după care dispare de parcă nici nu a fost acolo. Ei au un singur scop: să se distreze! O fac la început singuri, se aventureză-n topogan și până să coboare deja și-au făcut prieteni. Nu fac cunoștință cu partenerii de joacă decât la îndemnul adulților însoțitori: „zi mami băiețelului cum te cheamă”. Pe ei prea puțin la primul contact îi interesează oficializarea. Importante sunt jucărille pe care le-a adus fiecare de acasă (mașinuțe, păpușele, triciclete, mingiuțe etc), care par mult mai frumoase decât cele din dotarea personală. Schimbul de jucării și jocul cu jucăriile altora e mult mai interesant. Uneori se instalează o mică competiție. Încep să discute între ei, care ce mai are pe acasă, să se laude cu colecțiile de Cars: Bucsă, Luigi, Guido etc, ce face fiecare, câte a primit și de la cine, ce le mai trebuie pentru a-și completa colecția etc. Jucăriile no name sunt la fel de interesante. Mașinuța e mașinută până la urmă, important e să aibă toate cele patru roți. Tot jucăriile pot crea conflicte. Unii prind prea mare drag de jucăriile altora că vor să le ia acasă sau nu mai vor să le restituie. Astfel de conflicte se soluționează de cele mai multe ori de către părinți, unii sunt severi și fără prea multe cuvinte smulg jucăriile din mâna odraslei și le înapoiază posesorului, cu priviri de ură la adresa părinților de tipul „ cine te-a pus să vii cu astea-n parc ca să plângă alții după ele”, alții explică drepul de posesie al individului, apartenența care trebuie restituită celui de drept, justiția pe înțelesul micuților la câțiva anișori.

Copii cară după ei bagajul atmosferei de acasă. Elementul financiar le este insuflat de mici. Știu că trebuie să vină o pensie pentru a primi ceva  „buni, când iei pensia îmi iei și mie te rog o mașinuță la fel?”. Probabil nu știu ce înseamnă pensia, știu că de ea depinde achiziția unei noi jucării.

Copii se plictisesc repede. Nu stau mult în același loc. Experimentează mereu, trec dintr-un colțișor într-altul își fac mereu noi parteneri de joacă. Aleargă de la topogan la roată. Așteaptă temători să încetinească un adult roata pentru a se urca și ei. Amețiți după câteva ture călăresc delfinii pe arcuri. Plimbă mașinuțele pe jos. Se agață de sfori. Devin enervați dacă nu reușesc să se urce. Unii insită până le iese, alții încep să se schimonosească până când apare adultul să-i dea o mână de ajutor sau să-i explice că e pentru copii mai mari și nu are voie că riscă să se lovească.  Strigă de bucurie când le iese ceva, își chemă însoțitorii sau noii parteneri de joacă să le vadă trimful. Se enervează dacă alți copii sunt nepoliticoși, nu-și așteaptă rândul sau îi îmbrâncesc. Nu pârăsc, ci doar aduc la cunoștința adultului proasta educație a celuilalt. Cei mari îi tachinează pe cei mici că sunt mai rapizi și că pot face mai multe decât ei. Urmează încurajările adulților, că în curând vor putea face și ei la fel, doar că mai au puțin până vor crește.

În parc pufuleții unui copil sunt împărțiți cu copii de joacă. Unii cer direct, fără jenă, alții se așează tăcuți în fața pungii și așteaptă să primească de la adultul noului partener de joacă, alții se uită trist și se duc la părinții lor pentru a le spune că vor și ei.  Copii sunt învățați de mici să nu vorbească cu străinii sau să primească dulciuri de la străini,  dar aceștia nu ma devin străini dacă sunt însoțitorul  noului partener de joacă.  Răutatea unor adulți se revarsă asupra copilului străin: „zi-i mamei tale să-ți cumpere!”. Alti adulți caută privirile însoțitorilor să vadă dacă e în regulă să le ofere și copilului lor din pufuleții din aceeași pungă. Urmează răspunsurile părinților în funcție de caz: „ nu-i nimic, sunt oameni răi, o să-ți ia mami două pungi când plecăm din parc” sau „ cum spui? Mulțumesc!” sau „ știi că nu-i frumos să ceri de la alții, îți ia mami în drum spre casă

Locul de joacă e unul dintre locurile de educație și de formare a unui copil pentru societate. Socializarea, respectul, politețea, comunicarea, conflictele, răbdarea. Copii sunt învățați să-și îndure juliturile dacă nu au fost atenți. Copii sunt mustrați sau certați, din pacate unii încă își mai plesnesc copii dacă pur și simplu cad și încep să plângă. Copii sunt învățați mereu să fie politicoși, chiar dacă în spate se vede îngâmfarea deja înrădăcinată, copii sunt învățați să aibe răbdare și să aștepte cuminți rândul la leagăn că și celălalt copil are dreptul să se dea în leagăn, copii sunt învățați să cedeze locul, că așa-i frumos, să se dea și celălalt copil, nu numai el. Copii sunt învățați să-și ceară jucăriile înapoi, să spună multumesc și la revedere.

Până devin adulți, oare unde se pierd pe drum toate acestea?