Orasul Strain by Kari

Joi, e soare cald, bland, cativa nori moi si usori fugitivi. Multa lume, grabita, stationara, apasata de secunde.

Vitrina de magazin cu manechini cu spice de grau pe cap. Aranjate a mori de vant. E recolta si am pierdut notiunea timpului? preintampinam recolta? sau doar trebuie sa ne gandim la grau, sau la spice de grau duse de mori de vant, sau la capetele noastre in spice de grau duse de vant?

E amiaza. E strain si totusi atat de comun.

Vopsele pe trotuar, chiar si o promisiune ca un cod inscriptionat te duce intr-o alta dimensiune… alta lume, alt ceva, poate ceva mai cunoscut, mai putin strain.

Aceeasi strada, acelasi bulevard, multe, tot si toate straine. Desi acelasi, atat de diferit. Sau… eu sunt strainul.

Indicatorul cu Strada A.M. duce catre pamant. Pe aici trec spiritele mortilor care-si pierd orientarea in aceasta lume.

Razele de soare imi dezmierda pielea, mijesc ochii si las lacramioare sa creasca in mine. Ador caldura. Am fost candva o reptila gigantica, care fura soarele numai pentru ea, de pe aceeasi stanca de sus, de acolo de undeva.

O batranica cersetoare se chinuie sa-si inchida portofelul minion umplut pana la refuz de monede. E extrem de atenta si migaloasa. Calma. Isi misca degetele slabite cu migala, protectorii monedelor nepretuite. Separat o bancnota de 1 leu.

Langa ‘Ciclop’, un intreg bloc are fatada acoperita cu panouri comerciale de plasa. 2 reclame imense. Dincolo, un conglomerat de persoane care isi asigura anonimitatea si culcusul ascuns si protejat. Isi spun povestile acolo, pentru ei insisi; ferestre inexistente, fara martori sau cercetatori de povesti.

Reclame, reclame, reclame, lumea cumpara si se hraneste.

Ma uit in jurul meu mai atenta si realizez ca numar pe degete persoanele care merg prin soare, pe aceasta parte de bulevard. Majoritatea isi vad de treaba la umbra. Nu este foarte cald, chiar placut. Oare ce fac vara? Stiu, canale subterane sa se fereasca si mai bine, inclusiv de aerul dogoritor. Poate…sunt doar bolnavi si nu au voie sa mearga prin soare…. toti.

Batrani cu priviri in pamant. Se ascund sau ma ascund de sinele lor.

Cazino negru cu multe puncte, luminite, culori, mult rosu. In fata lui un container cu pereti transparenti in care zboara ceva. Bani? Formulare sau tichete de tombole? Cui ii pasa? sa fie acolo pentru ei.

Fantana arteziana, sunete care te izoleaza de vacarmul masinilor interminabile care se misca stanga dreapta, inainte inapoi. Un colt altfel, parca rapit dintr-o lume si adus in centrul orasului. Poate o poarta catre o alta lume, un alt Univers unde e liniste si doar sunetul apelor curgatoare compun muzica citadina.

Cladire imensa, solida, linii drepte si exacte, prea impunatoare si prea intunecata, cu pereti afumati de trecerea timpului. Negru. Fragmentat de multiplele ferestre cu rame maron inchis-caramiziu. Din mijloc, de printre coloane, ies omuleti tineri, mai mult preocupati decat zambitori. E puternica si ma inghite. Ma absoarbe cu totul, imi ia totul din mine. O simt cum apasa pe umeri si imi rasufla in ceafa. Merg pe trotuarul opus si cat mai rapid, precum acea fata care fuge printre trunchiurile uscate si inclinate, prin padurea amenintatoare, fara a ma impiedica de radacini.

Trotuar destul de lat, delimitat de strada prin stalpii scunzi si verticali, atent organizati la distante egale. Masini una in spatele alteia, asteapta in linie. Usa deschisa a unei farmacii de pe stanga si usa deschisa a unei masini strica ordinea si linia. Blocheaza trecerea. Zig-zag.

Stop. Rendez-Vous.