Oraş străin şi nu prea (Bee)

Alt autobuz, altă parte a vieţii de student.
Mă urc şi mă aşez pe unul dintre scaune. Autobuzul e gol. Nu înţeleg de ce.
Simt miros de noutate, de parcă scaunele nu m-ar cunoaşte.
Oamenii par grăbiţi şi obosiţi. Slavă cerului că nu e atât de cald.

Autobuzul porneşte.

Între timp, nu am de gând să enumăr staţiile şi peisajele, ci doar ce s-a întâmplat într-un nou autobuz.

Într-un colţ 3 bătrânei discută politică aprins.
O doamnă îşi priveşte unghiile cu încântare.
Alături, o bunică cu un nepoţel.
O studentă cu bagaje. Vine, pleacă, de unde e?

Autobuzul urcă, peisaje noi, clădiri, dar parcă mai multă verdeaţă.

Coboară şi urcă alţii, oameni supăraţi, trişti, fiecare cu povestea lui.
Tinerii stau şi-şi butonează smartphone-urile ignorând tot ce se întâmplă.

Autobuzul îşi continuă drumul, iar civilizaţia parcă dispare, doar ca să reapară la loc.

Blocuri înalte, şi undeva în spate se conturează o pădure.
Cobor.
Îmi amintesc vag de peisaj.
Cimitir în depărtare.
O cafenea rock-uită.

Caut partea cealaltă a staţiei, să plec înapoi.
E frumos oraşul, dar parcă nu să-l vezi singur.