Voyager 3&4

Mă simt de parca m-as juca Geamantan. E foarte mișto proiectul ăsta şi, sinceră sa fiu, abia așteptam sa avem si noi (EASA, n.r.) ceva așa cutting edge, cum au avut ****** aia (NASA, n.r.). Toate tablele stau pline, însă, de idei proaste si ridicole.

Ce-aş pune… Ce aş pune eu într-o valiză a omenirii care să povestească despre noi, un geamantan condiționat si plutitor. În primul rând îmi trebuie contextul: reguli, mesaj, public țintă. M-am gândit ca la reguli e simplu si am scris: “să încapă intr-un geamantan”. Asta e o glumă, ştie oricine că aproape tot mesajul e virtual. Apoi, pentru a tranşa rapid aspectele de etică şi deontologie, am scris “nicio viețuitoare”. Nu e bine. Am înlocuit cu: “fără materie vie”, dar mi-am amintit că se vorbea de mostre de ADN. Am tăiat şi materie vie şi am scris “fără organisme vii”.

Daca e sa mă iau după Stephen Hawking, orice altă specie inteligentă e un pericol pentru noi – iar în cazul fericit în care nu e, suntem noi un pericol pentru ei. Din perspectiva asta, misiunea voyager poate părea o idee cam proastă.

Totuşi, rolul de ambasador al lui voyager 3&4 poate să fie important. Între doi străini atât de străini, momentul inițial al contactului e şi cel mai poetic, fiind probabil urmat de o lungă perioadă de conflict armat care se va termina, cu puțin noroc, înainte de distrugerea totală a părții mai slabe, ci doar subjugarea ei completă. Nu, conţinutul voyager nu e pentru această primă întâlnire, nimeni n-are să înţeleagă nimic. Mă tot gândesc de trei zile la asta. Cred că nu am mai ieșit de ceva timp din subsolul ăsta si nu m-am mai aerisit. Deja mi se pare că lucrez de prea mult la asta şi îmi lasă un gust amar. Mi-e lehamite de cauzele pierdute.

Cred că trebuie să mă opresc din joaca asta, să mă odihnesc. Şi ieşită din subsol, întinsă în pat după un film, mintea mă aduce înapoi şi tot negociez viitorul rasei umane. Un potențial final cvasifericit presupune că ultimul refugiu al umanităţii ar fi un satelit cazinou scutit de taxe galactice în care pieile fragede (în scenariul ăsta ni se spune așa pentru incapacitatea naturala a omului de a supraviețui perioade îndelungate în contact direct cu uraniu îmbogățit) pot sa își facă un trai chiar decent. Pentru oamenii ăştia e voyager, pentru ei si pentru extratereștrii care ne-ar cotropi, primilor sa le amintească de identitatea lor, celorlalți sa le insufle un vag sentiment de vinovăţie când repovestesc victoriile la orele de istorie (şi nu măresc taxele galactice la cazinou indiferent de corupția care mocnește acolo). Bun, acum că am stabilit publicul țintă, rămân cu mesajul.

Mesajul… e complicat. Acum două luni când am demarat proiectul, voiam să fie ceva care să te atingă în coarda sensibilă dar acum îmi dau seama ca toate ideile mele erau un film american lung, scump si prost şi mă tot loveam de limitarea că, în același timp, trebuia să am grijă să nu ofensez potenţialii noi stăpâni ai umanităţii. Din ce în ce toata afacerea asta cu voyager începe sa pară o chestiune politică şi cred că în curând va trebui sa chemăm un consultant sau doi pe afaceri externe. Mi se pare că nu mai sunt constructivă şi începe să nu-mi mai pese, n-au decât să ia “piele fragede” din cazinourile lor şi sa le pună la minat uraniu. Toţi: mame, taţi si copii.

După două săptămâni de vacanţă e mai bine. Tabla e din ce în ce mai plină. Minimul necesar: suportul de date, instrucţiuni de folosire care or să semene cu nişte rune, un instrument cu care să accesezi informaţia. Am încercat să nu repetăm prea mult din primele misiuni aşa că am reuşit să evit să pun pe listă: “nou-născut plângând”. Sau, şi mai rău, cum propusese cineva, “înregistrare cu copil venind pe lume”. Avem mostre ADN, o selecţie de muzică şi imagini cu obiecte de artă. Nu că ar conta pentru cineva care nu e familiar deloc cu planeta, dar eforturile de a fi politically correct strică armonia şi se iau o grămadă de decizii de compromis. Altfel, progresăm mai mult sau mai puţin conform calendarului stabilit iniţial, o echipă lucrează deja la o animaţie care să redea istoria Pământului. Primele cinci minute acoperă aproximativ 4,5 miliarde de ani. A fost o dezbatere aprinsă la istoria “recentă” . Ce facem cu toate gesturile inumane ale umanităţii? Ultima propunere este să sărim peste secolul 20 aproape complet. Rămân lansarea şi aterizarea Apollo 11, ceva în legătură cu UE (semnarea Maastricht?), câteva imagini cu oameni chiuind în stradă. Aici oricum mai e de muncă pentru că s-au pierdut sursele înregistrărilor din mix, aşa că nu se ştie dacă avem şi materiale “nedorite”.

Nu apucăm să scandalizăm pe nimeni din afară pentru că în grupul de decizie funcţionează o autocenzură schizo. Şi religia, sau rolul ei în lumea modernă, e evitată cu totul, deşi pregătim un material de rezervă în caz că mai sus or să protesteze că n-avem nimic cu Ăl-de-sus. Dacă vecinii de galaxie nu ştiau ce-i ăla plictisul, n-au decât să facă cum le indică runele şi iată!

Mă duc să-mi fac o cafea după care să reluam tema de discuţie “de ce nu punem nimic din frumoasele scrieri pământene, nici măcar Shakespeare?!”. Şi nici Eminescu, deşi celălalt român de aici de la subsol reuşise să convingă înca vreo zece oameni.