Stranger at the bar (AyurDidi)

Terasa Verona – surprinzător de multa lume pentru o vineri după-amiaza la ora 2.  Îmi comand o « limonada casei » şi-un capuccino, apoi încep sa ma uit aiurea.  La masa din diagonala mea se aşează un turist.  Mă rog, îmi imaginez eu că e turist, din State chiar, pentru că poartă un fel de echipament de baschet – maiou cu Chicago Bulls – adidaşi şi sosete albe. E tuns scurt, dar îşi ţine ochelarii de soare pe cap. Din rucsacul negru pe care l-a lăsat pe jos, lângă masă, scoate o carte. Sau un ghid Lonely Planet – sunt prea departe ca să văd exact.  Se descalţă şi-şi întinde picioarele pe scaunul din faţă. Citeşte si ocazional soarbe din băuturi : a comandat o bere, o limonadă şi, după pahar, o cafea cu lapte. O combinaţie cam nefericită, mă gândesc, şi mă tot uit să văd dacă mai vine cineva. Dar nu – rămâne în continuare singur, cu cartea şi băuturile lui.

La masa din faţa mea s-au asezat două fete. Una din fete are în mână un telefon, cealaltă un copil îmbrăcat în pantalonaşi gri şi o bluziţo-rochiţă galbenă. Fetele sunt foarte prinse în discuţie, iar cea cu copilul reuşeşte, cumva, să dea şi feedback prietenei sale şi să mute copilul dintr-o parte în alta, în acelaşi timp. Mă uit cu interes să văd cât îi ia copilului, oarecum lipsit de atenţia totală a maică-sii, să înceapă să plângă. Dar copilul nu plânge, molfăie liniştit o bucată de pâine. La un moment dat, asta mică, m-am prin până acum că e fetiţă, observă un alt copil. Copilul, băiat de data asta, e ţinut în braţe de taică-su care, încet-încet, se apropie de masa fetelor şi a copilului. Mama fetiţei se întoarce şi intră în vorbă cu străinul – doi părinţi mândri vorbind despre odraslele lor. Copiii sunt încurajaţi să se joace, părinţii continuă să vorbească.

Vine cineva cu un câine drăguţ, nu mai ţin minte rasa, care pare prietenos şi jucăuş, aşa că toate lumea de la mesele din jur îşi îndreaptă atenţia spre câine şi stăpân.  Se naşte o discuţie nouă despre numele şi vârsta câinelui, despre cât e câinele de drăguţ şi de deştept. Nimic altceva decât un altfel de părinte mândru.

Băuturile-mi sunt pe sfârşite, aşadar arunc o privire de ansamblu. Observ că sunt destui oameni singuri la terasă, însă cei mai mulţi citesc o carte sau butonează de zor la laptop/ tabletă,  prea preocupaţi de universul lor ca să mai observe lumea din jur. Nu cred că mai e cineva ca mine, care nu citeşte, nu lucrează, ci doar se uită. Şi chiar dacă ar fi, pun pariu că nu ar intra în vorbă decât dacă aş avea cu mine un câine; sau un copil.