STRANGER @ The Bar by Andra

Image

CS a aparut de cateva ori in viata mea, apoi mi-a devenit complet strain. Nu am mai stiut nimic de el inca de pe vremea cand eram doar niste pusti neintelesi.

Recent s-a intamplat sa ne intersectam din nou. L-am gasit in spatele barului dintr-un pub unde tocmai intrasem. Ce recunosti prima data la CS sunt ochii, iti citesc pana in fundul mintii. Am stat cu el la bar, m-a servit si am depanat amintiri de pe vremea cand eram colegi de cercetasie. Faceam echipa buna cand puneam la cale ceva ce nu rezona cu regulamentul. Unde era CS-ul se muta si voia buna.

Mi-am dat seama ca nu stiam mai nimic despre el, habar nu aveam cu ce se ocupase in toti anii astia, dar stiam ca ii place sa vorbeasca despre lucrurile in care crede. Asa ca l-am intrebat daca pot sa il cunosc mai bine, sub forma unui asa-zis interviu. A raspuns scurt si hotarat:

– Da! Zi ce vrei sa stii.

Apoi in timp ce eu incercam sa-mi aliniez mintea a inceput:

– Ti-am zis ca vreau sa-mi fac un tatuaj autobiografic?

– Un…mmmnu

– Pe spate, vreau sa-mi fac un copac stilizat in asa fel incat fiecare ramura sa povesteasca o etapa din trecerea mea pe aici. Ca o harta a vietii mele. Mi-ar placea sa scriu o carte despre asta, dar nu am darul cuvintelor.

– Dar poate nu ai incercat suficient.

– Nu, eu prefer sa desenez. As desena povestea vietii mele.

– Habar n-aveam ca desenezi.

– Desenez matematica.

– ?? desen tehnic sau …

– Nu, nimic de genul. Uite, iti arat care e ideea. Simetrie si haos.

A schitat principiul pe un servetel. Eu am apucat sa-i fac o poza, dupa care s-a folosit de el pentru a se sterge pe maini si l-a lansat in cosul de gunoi.

Image

– Si ce faci cu desenele astea?

– Le arunc. Nu pastrez nimic. Nu am nevoie de niciun bagaj fizic in viata. Ce e important ramane in minte. Ahh, in curand tre sa-mi vina setul de bete pentru jonglat!

– Aaa, cum se poarta la Street Delivery, nu?

– Nu stiu, nu am fost. Nu imi place ideea…Toti cred ca in asa ceva isi gasesc o identitate, dar de fapt tocmai ca acolo lumea si-o pierde. Nu suport asfaltul. Imi place sa stau singur in padure.

– Tu? Nu cred ca te-am vazut singur vreodata…

– Vad atatia oameni zilnic, incat vreau sihastrie. Cumva e ciudat, ca ii iubesc, dar vreau sa fug de ei. Plec in natura de cate ori am ocazia. Cu cat mai pustiu, cu atat mai bine! O sa plec de tot pana la urma, vreau sa imi fac o ferma la tara. Vreau o vie, livada, animalele mele. Sa consum doar mancare crescuta sau ucisa de mine.

– Dar, hai, si de sihastrie te saturi pana la urma…

– Nu cred. M-am gandit cum o sa fac. Ii invat agricultura pe straini. Cei din vest n-au vazut in viata lor asa ceva, isi doresc munca pamantului.

– CS, cred ca dintre toti cei care au dat pe la cercetasi in perioada aia, tu ai ramas singurul cu spiritul asta, cu chemarea catre natura.

– Si eu cred. Serios! Dar nu-i pacat?

– E pacat.

– Cunosc tot ce misca prin Bucuresti. Imagineaza-ti ca fiind la bar toata ziua aud tot ce vreau si ce nu vreau. Viata asta e un spectacol f interesant. N-am nevoie de toate astea. Daca sunt in natura, in Delta, de exemplu, nu-mi mai trebuie nimic. Sunt fericit.

Si discutiile au tot curs, iar strainul de acum cateva ceasuri a redevenit familiar, poate mai mult ca altadata.

Image