Poveste despre extraterestri de cand eram mica- by IO

 

aliens

Relatia mea cu extraterestrii a fost cam mereu una rece. I-am privit strict ca personaje din povestiri SF, iar pana acum cativa ani aveam pentru genul SF un dispret suveran (si nejustificat, dar nu asta conteaza acum), considerandu-l un produs exclusiv de ingineri, pentru ingineri.

A existat totusi o exceptie in copilarie: o situatie in care am invocat  extraterestrii, am colaborat cu ei, sa zicem, cu rezultate oarecum dezastruoase.

Eram prin clasa a 5-a, a 6-a, si participam pentru prima (si ultima) oara la olimpiada de romana. Subiectul era ceva legat de Amintirile din copilarie, universul copilariei la Creanga sau cam asa ceva. Mi s-a parut plictisitor si previzibil, caci eram cu nasul un pic pe sus si ma consideram deasupra comentariilor standard, asa ca m-am gandit eu sa aduc un unghi proaspat, care sa faca lucrurile mai captivante. Am relatat deci despre subiect prin ochii unui extraterestru, venit pe Pamant sa studieze obiceiurile oamenilor. Extraterestrul observa uimit ispravile lui Nica, isi nota in jurnalul de bord scenele cu pupaza, cu ciresele, cu Smarandita… Nu-l rapea pe Nica, stati linistiti, doar ii studia obiceiurile si stilul de viata.

Extraterestrul meu nu a fost deloc bine primit de profesori, m-am ales cu un usturator 6, care m-a revoltat teribil. Ce profesori cu ochelari de cal, am mormait eu, indignata ca micul meu puseu SF nu a fost deloc apreciat…