OaNa – Afară cu vecinii virtuali

Până azi, Alex şi Teodora erau nişte străini pentru mine. Aparent, tot ce ne lega era o reţea de socializare. Le-am trimis un mesaj pe facebook şi i-am întrebat simplu dacă vor să ne cunoaştem, să vorbim, să ieşim undeva. Au fost deschişi şi au acceptat. Pe Alex l-am cunoscut în culori, la înălţime, iar pe Teodora prin cărţi, în plin soare.

Cu Alex am fost la Argentin, unde „se strâng hobbiţii şi vrăjitorii” – cum am aflat de la el. Acolo am vorbit despre comori blestemate, satanism modern, case în copaci, insecte şi altele. Am aflat, printre altele, că e explorator urban şi are sânge rece, adică e Reptilianul care bântuie acoperişurile clădirilor şi tunelurile secrete ale Bucureştiului. Nu e de mirare că „Numele trandafirului” de Umberto Eco e cartea lui preferată. Îi place să se strecoare, să sară garduri de sârmă ghimpată, să intre în clădiri prin ferestre sparte. Ai zice că e hoţul perfect. Hoţ de instantanee, pentru că odată ajuns la destinaţie, imortalizează tot ce i se pare interesant. Am vrut să văd şi eu cum e să fii deasupra oraşului, la înălţime, unde zgomotele cotidianului se pierd, devin vagi, iar acoperişurile clădirilor din Bucureşti ţi se înfăţişează panoramic. Am urcat cu Alex pe acoperişul unui bloc de pe Regina Elisabeta, unde am putut admira, printre rufele întinse la soare de locatari, vulturii care parcă-şi luau zborul de pe clădirea Cercului Militar. De acolo, de sus, aveam impresia că pot controla şi pot muta, după bunul plac, fiecare clădire din jur, fiecare maşină de pe bulevard, fiecare pieton abia vizibil.

Aflând că e pasionat de fotografie şi că a terminat un liceu de arte, i-am propus să-mi răspundă la câteva întrebări printr-o culoare sau non-culoare. N-am fost prea inspirată, pentru că am aflat că e acromat, dar chiar şi aşa, mi-a făcut pe plac. Iată ce-a ieşit:

O: Ce culoare a avut copilăria ta?

A: Verde, pentru că îmi aduce aminte de vacanţele petrecute la ţară.

O: Ce culoare are Bucureştiul?

A: Galben spălăcit.

O: Ce culoare au prietenii tăi?

A: Culoarea nisipului.

O: Ce culoare are muzica pe care o asculţi?

A: E neagră.

O: Ce culoare are independenţa (că tot e 9 mai, ziua Independenţei României)?

A: N-are culoare, e transparentă.

O: Ce culoare are încrederea?

A: Portocaliu.

O: Ce culoare are materialismul?

A: Maro închis, pământiu.

 

Cu Teo a fost altă poveste. Prezenţa ei mi-a amintit de vacanţă. Poate pentru că am vorbit de mare în timp ce mergeam prin soare, pe lângă lacul Tineretului, iar nuanţa părului ei mă ducea cu gândul la nisipul de pe plajă. Am vorbit despre profesori şi toanele lor, despre pisici şi toanele lor, despre boli psihice, despre cărţi, înot, planuri de viitor, Depeche Mode, Control şi altele. În parcul pustiu, stând pe o bancă veche, decolorată, şi vorbind cu Teo, aveam impresia că timpul e comprimat. Înainte să ne gonească soarele, am reuşit să-i pun câteva întrebări şi să notez răspunsurile. Teo e studentă la Facultatea de Limbi şi Literaturi Străine, aşa că întrebările au fost despre cărţi citite de ea.

O: Cartea copilăriei tale se numeşte…

T: „La Medeleni” de Ionel Teodoreanu.

O: Cartea care-ţi aduce aminte de vacanţe se numeşte…

T: „To the Lighthouse” de Virginia Woolf.

O: Cartea care-ţi aminteşte de prietenii tăi se numeşte…

T: „The Dubliners” de James Joyce.

O: Ai un personaj dintr-o carte cu care te identifici?

T: Da, Fio Regale („Libelula” de Martin Page).

O: Cartea care te-a marcat cel mai mult se numeşte…

T: „Maestrul şi Margareta” de Mihail Bulgakov.

O: Ce ai citit în ultimul timp?

T: Cărţi de Milan Kundera.